Obiceiuri

Tradiţiile şi obiceiurile sunt un ansamblu de concepţii, de datini şi credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit prin viu grai din generaţie în generaţie constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obiceiurile străvechi au încărcături valorice şi semnificaţii profunde privind viaţa omului, a relaţiilor lui cu natura şi lumea înconjurătoare şi diverse aspecte ale rânduielii ei.

Nunta

Dintotdeauna la aromâni cel mai important moment al vieţii este acela când se întemeiază o nouă familie. Tradiţional este peţitul. Peţitorul, al cărui demers era încununat de succes primeşte în dar o pereche de pantofi. După ce ambele familii s-au pus de acord are loc logodna mica (semnlu njicu, bâşearea). Astfel părintele flăcăului se duce la casa fetei împreună cu peţitorul şi cu băiatul unde beau ţuica şi fata sărută mâna viitorului socru iar acesta îi dă un ban. Din acel moment fata era logodită. În perioada următoare se stabilesc, data logodnei şi data nunţii. Familiile şi rudele se pregătesc pentru acest eveniment. La logodnă (isozmâta) în casa fetei vin încă o dată la peţit dar în număr mai mare cu cadouri şi cu “semnulu”, un ban de aur sau o bijuterie cusută pe un batic alb sau roşu împăturit în patru. Numărul persoanelor care vin din partea flăcaului trebuie să fie fără soţ. Se bea ţuică cu braţele încrucişate după care tatăl băiatului îi dă tatălui fetei semnul cu care se pecetluieşte voinţa tinerilor de a fi împreună şi din acel moment sunt cuscri şi fac parte din familia lărgită a celor doi tineri. Urmează petrecerea.La toate aceste evenimente se cântă anumite cântece specifice.

După logodnă se obişnuieşte ca la ambele familii rudele şi apropiaţii să meargă acasă să-i felicite „pi urari”. Cu ocazia sărbătorilor religioase dinaintea datei nunţii, rudele apropiate ale băiatului obişnuiesc să meargă în vizită la ,,isusita,, pentru a se cunoaşte. Cu această ocazie logodnica primeşte cadouri şi multe dulciuri în semn de bucurie.

La nuntă ambele familii îşi pregătesc evenimentul. La fată acasă se aranjează zestrea şi vineri seara rudele sunt aşteptate . Soacra , cu o duminică înainte de nuntă, invită “suratele” domnişoarele de onoare la nuntă cu un măr roşu în care a înfipt o monedă. Suratele sunt rude apropiate ale miresei şi sunt în număr impar. Sâmbătă seara la casa mirelui se desfăşoară obiceiurile. Suratele “aprnidu aluatlu” timp în care se cântă şi după care toţi participanţii aruncă un ban în vasul cu făină. Banii se împart între surate. Urmează ca furtaţii, sau cavalerii de onoare, să bărbierească mirele. În acest timp se cântă după care în prosop se pun bani de la participanţii la eveniment. Soacra mare are pregătită pânza albă frumos împodobită şi un băţ cu semnul crucii în vârf. Naşul mare coase hlambura după care pune trei mere în vârful ei. Din acel moment naşul conduce nunta. Se cântă anumite cântece specifice. Naşul este adus la casa mirelui cu alai condus de mire, de cavalerii de onoare şi muzică. Urmează masa şi petrecerea.

Duminică dimineaţa se pregăteşte alaiul ce merge acasă la mireasă pentru a fi adusă la casa mirelui. Se aduce naşul cu alai şi muzică şi se porneşte spre casa miresei. Cuscrii , ajunşi la mireasă sunt întâmpinaţi de mireasă şi unul câte unul sunt poftiţi în casă şi ea sărută mâna persoanelor în varstă şi primeşte un ban. Mirele şi cavalerii de onoare sunt aşezaţi separat, la o masă aproape de intrare. La acea masă sunt aşezate un colac cu o bucată de carne crudă „pâltare”, orez dulce cu stafide, multe dulciuri şi „plâţinta yrambolui”, o plăcintă făcută special pentru mire. Mirelui şi cavalerilor de onoare soacra mare le pune câte o lingură de metal la piept lângă floare. În tot acest timp la masa unde stau socrii şi naşii se cântă.

După aceea, soacra mică aşează la masa lor o sticlă de tărie frumos împodobită cu flori şi funde lângă o altă sticlă de tărie la fel de frumos împodobită adusă de soacra mare. Din ele se toarnă în două ceşti noi, se face schimb de băutură şi se bea din aceste ceşti de către cei doi socri cu braţele încrucişate. Înainte, fiecare se orientează spre răsărit şi face semnul crucii. După aceea socrul mare scoate „arâvoana” care este tot un ban sau o bijuterie din metale preţioase cusute pe un batic împăturit în patru. Acesta este primit de tatăl fetei, se atinge uşor de bărbie şi de frunte, acelaşi gest este făcut de încă câteva persoane după care soacra mică îl preia şi de obicei îl pune miresei la gât. După servirea mesei, mireasa este adusă aşezată lângă mire şi se porneşte hora.

Dar naşul poate avea o surpriză. Se obişnuieşte ca un copil dintre rudele miresei să fure hlambura şi să o ascundă. Nunta fără hlambură nu se poate, de aceea naşul o cere plătind în schimbul ei o sumăde bani negociată . Cuscrii au venit pregătiţi să ia şi zestrea. Socrul mare trebuie să-l plătească pe un băieţel care, în mod simbolic se opune. Se face o horă mare şi mireasa joacă în frunte urmată de familie şi rudele apropiate. După aceea intră în scenă naşul şi cuscrii împreună cu rudele miresei şi hora mai continuă câteva ture.

După aceea mireasa este dusă în casă şi pe o anflucată albă stă în picioare la fel şi mirele care este însoţit tot timpul de doi cavaleri de onoare. Are loc „hirtusearea”, este un moment emoţionant pentru familia miresei, pe rând părinţii şi rudele apropiate îşi iau rămas bun de la mireasă şi o încredinţează mirelui. Soacra mare şi mătuşile fac cadouri ginerelui, de obicei un prosop. Se cântă cântece de rămas bun. Când iese din casa părintească mireasa îşi face crucea de trei ori cu faţa către răsărit, este însoţită de două persoane tinere, fraţi, veri şi soacra le aşează pe umeri celor doi un cadou. Cu piciorul drept mireasa păşeşte afară din casă. Mireasa este dusă lângă mire, care este pregătit de plecare.

Soacra mică are grijă să verse apă înaintea miresei şi după, pe drumul ce-l străbate până la ieşirea din curtea părintească. Acesta constituie un ritual de purificare a noului drum pe care păşeşte mireasa în viaţă alături de mire. Se obişnuieşte ca un grup de tineri să ţină calea mirelui. El plăteşte şi pot pleca la biserică pentru cununia religioasă. Mireasa este dusă la casa mirelui şi este aşteptată cu multă dragoste. Se aşterne peste prag o ţesătură de lână albă. La intrare primii care ajung la casa mirelui iau din colacul pregătit dinainte, peste care este un caer de lână albă din care rupe câte puţin şi se pune la ureche.

Primul lucru pe care îl face mireasa, când intră în curtea mirelui este de a săruta un băieţel. După aceea aruncă peste cap,un măr roşu în care este înfipt un ban, cine-l prinde îl taie felii şi îl împarte celor din jur. În pragul casei stă soacra mare care este pregătită să primească mirii. Ea trebuie să aibă pe cap ceva alb, are pregătită puţină untură, două pâini, o cană cu apă şi un prosop mare alb. Mireasa după ce face semnul crucii de trei ori, face şi semnul crucii cu untură pe tocul uşii. Cele două pâini i le pune soacra la fiecare subţioară, îi dă cana de apă în mână dreaptă şi îi cupride pe cei doi miri cu prosopul şi-i trage în acelaşi timp pe amândoi peste prag , păşind cu dreptul. În casa mirelui mireasa este însoţită tot timpul de o mătuşă care are cu ea dulciuri. Acestea mireasa le oferă mătuşilor mirelui. Petrecerea ce urmează este începută de naş şi toţi participanţii cântă şi dansează până în zori.

Luni dimineaţa mireasa le toarnă celor din casă apă să se spele pe faţă. Se pregătesc pentru vizita naşilor şi a buygeadzilor (rudele miresei). Naşul şi cavalerii de onoare aduc dulciuri şi se servesc celor prezenţi. Se pune masa şi se petrece. Spre seară se duce mireasa la râu. Are loc un ritual de purificare de această dată facut de cei doi tineri căsătoriţi. Mirele umple o cană de apă dintr-o găleată şi o dă miresei şi ea o varsă. Se procedează aşa de trei ori, după aceea mireasa umple cana tot de trei ori şi o dă mirelui pentru a o vărsa. În jurul lor sunt cei apropiaţi şi unii încearcă să-l stropească pe mire cu apă din găleată.

Nunta se termină după ce naşul descoase hlambura, pânza o predă soacrei mari iar cele trei mere de pe hlambură sunt tăiate şi împărţite celor prezenţi. Din coada hlamburei se taie din partea inferioară două bucăţi mici de către mire. Cu cea rămasă el simulează că o loveşte pe mireasă,astfel încearcă să-i fie recunoscută autoritatea. Bucata rămasă se păstrează în casă. Pe vremuri se folosea ca furcă de tors lâna. Nunta se termină cu o bucurie şi o împlinire deosebită, tinerii căsătoriţi pornesc împreună în viaţă pe acelaşi drum.

Naşterea

Naşterea unui copil este o mare bucurie. Acest eveniment este sărbătorit conform tradiţiilor creştine. Se pune masa a treia seară “ţina ali Stâmârii”. Apoi după două săptămâni se pune o masă ziua “la culacu” la care participă numai femei. În perioada de lăuzie femeia nu trebuie să plece de acasă. Primul drum îl face la biserică după 40 de zile. De la biserică trebuie să meargă cu copilul la trei case din neamurile ei şi la una se va lua prânzul, după care merge acasă. Botezul este momentul creştinării noului născut.

Port tradițional

Portul constituie şi un semn de identitate etnică, contribuind deci la existenţa unui limbaj al formelor, decorului şi gusturilor, limbaj necesar într-un conglomerat etnic cum era complexa lume a Balcanilor. Îmbinare perfectă între rafinament, eleganţă, sobrietate şi spirit practic, acesta este portul armânesc. Costumul se înscrie în categoria fenomenelor plastice “majore” el este perceput şi se defineşte în aceiaşi termeni ca şi acestea – adică apreciind forma şi culoarea , deci cu instrumentele şi vocabularul istoriei artei. Prelucrarea lânii se făcea în familie iar îmbrăcămintea se confecţiona din ţesături de către croitori (araftsa). Pentru zilele de sărbătoare şi pentru sezonul cald femeile işi comandau îmbrăcămintea din materiale de catifea, mătase. Calitatea materialelor întrebuinţe au efect decisiv asupra ansamblului. Mult timp comerţul între Europa Centrală şi Istambul sau Egipt (Misirie) se făcea prin Balcani şi în mare parte de aromâni. Fiind un domeniu prosper îşi permiteau să folosească pentru îmbrăcăminte cele mai bune materiale ale epocii. Croitorii erau programaţi din timp şi lucrau manual la domiciliul proprietarului mai multe săptămâni pentru întreaga familie.

Portul constă în suprapunerea unei întregi serii de piese, de lungimi diferite, peste cămaşa albă lungă până la genunchi sau până aproape de gleznă. Este un principiu compoziţional numit de Eva Nienhaldt, o bună cunoscătoare a problemelor de costum, “principiul suprapunerilor”. Amintita caracteristică a costumului balcanic, se dovedeşte definitorie în cazul costumului armânesc fiind unul din criteriile frumosului în arta populară armânească.Expresivitatea pe care o determină acest mod de construcţie a costumului armânesc se dezvăluie abia în timpul purtării, folosirii costumului.

Privit ca fenomen artistic, costumul trebuie deci considerat atât în ansamblu, cât şi în elementele sale constitutive.Costumul armânesc, atât în varianta lui masculină cât şi în cea feminină,se compune din piese numeroase şi diferite, destinate să acopere, fiecare dintre ele, anumite porţiuni ale corpului omenesc. Îmbinarea fără greş, într-un ansamblu coerent articulat, a unor piese totuşi eterogene prin material, culoare, croi, decor, dovedeşte o siguranţă a simţului plastic. Costumul bărbătesc al aromânilor era în întegime alb. Dincolo de faptul că un costum al unei populaţii de păstori, confecţionat din lână, era firesc să păstreze culoarea naturală a materiei prime, preferinţa pentru alb s-ar datora şi conotaţiilor sale etice, simbolisticii sale,pe care folclorul şi obiceiurile armânilor o relevă şi anume aceea a prosperităţii şi a purităţii. Costumul femeii format din trei sau patru veşminte lungi, se suprapun în trepte. Pe cap purtau o căciulă.

Structura costumului bărbătesc, delimitează două volume puternice.Croiul tipic al cămăşii bărbăteşti cu neobişnuita amploare atât a mânecilor, cât şi a părţii de la brâu în jos.Se suprapune cânduşa croită în clini.Sarica bătrânească, strânsă la mijloc este foarte largă jos. Datorită unui croi de excepţie, partea de la brâu în jos, aşternută în plan, formează un cerc perfect ,în timp ce partea de sus capătă aspect impozant datorită mânecilor lungi, despicate.

Portul este decorat prin aplicarea găitanelor, procedură care în ciuda simplităţii, permie realizarea unor motive foarte complicate.Podoabele completează costumul tradiţional. Acestea sunt confecţionate din argint. Elementul de costum pe care se aplică cu precădere podoabe este în primul rând căciula ,care comportă o cantitate mare de bijuterii, dispuse potrivit unei scheme fixe. Portul are particularităţi zonale, aceste particularităţi constau în model, culoare, ornamente. Rochiile pentru logodnă sau nuntă presupun un anume model şi culoare.

Elemente de port tradiţional

La costumul tradiţional al femeilor, cămaşa albă din bumbac, este vizibilă decât în partea de jos, mai precis ornamentele din dantelă. Peste aceasta se îmbracă plisirna sau cumaşlu, un sarafan cu multe pliuri la spate sau în clini închis cu nasturi la bust şi petrecut la poale peste care se pune poala (şorţul). Mintanul se îmbracă peste plisirnă. Pe cap purtau o căciulă. Aceasta era făcută din ţesătură de lână iar în creştet avea un cerc din metal, de obicei de argint antic, de care erau prinse monezi tot din argint. Pe frunte căciula este bogat ornată.

Ciorapii împletiţi din lână îmbracă picioarele până la genunchi, cei pentru fiecare zi erau simpli sau puţin ornaţi, dar cei de sărbătoare erau ornaţi cu deosebită măiestrie, o îmbinare perfectă a culorilor şi materialelor; pe lângă firul de lână se foloseau fire de „hârsafi”. Accesoriile femeilor sunt batista albă ornată, briceagul, centuri din mărgele sau argint, brăţări şi mărgele.

La bărbaţi, peste cămaşa albă, ce de la brâu în jos are foarte multe pliuri, se pune fustanela, amândouă lungi până la genunchi. Cânduşa se îmbracă peste. Căciulile bărbaţilor erau negre şi nu prea mari, din piele de miel. Accesoriile nelipsite la bărbaţi sunt briceagul (custura), batista albă, brâul, cârlibana.

Societatea Culturală Aromână a primit prin donaţii de la aromâni costume şi obiecte tradiţionale.

Obiceiuri

Tradiţiile şi obiceiurile sunt un ansamblu de concepţii, de datini şi credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit prin viu grai din generaţie în generaţie constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obiceiurile străvechi au încărcături valorice şi semnificaţii profunde privind viaţa omului, a relaţiilor lui cu natura şi lumea înconjurătoare şi diverse aspecte ale rânduielii ei.

Nunta

Dintotdeauna la aromâni cel mai important moment al vieţii este acela când se întemeiază o nouă familie. Tradiţional este peţitul. Peţitorul, al cărui demers era încununat de succes primeşte în dar o pereche de pantofi. După ce ambele familii s-au pus de acord are loc logodna mica (semnlu njicu, bâşearea). Astfel părintele flăcăului se duce la casa fetei împreună cu peţitorul şi cu băiatul unde beau ţuica şi fata sărută mâna viitorului socru iar acesta îi dă un ban. Din acel moment fata era logodită. În perioada următoare se stabilesc, data logodnei şi data nunţii. Familiile şi rudele se pregătesc pentru acest eveniment. La logodnă (isozmâta) în casa fetei vin încă o dată la peţit dar în număr mai mare cu cadouri şi cu “semnulu”, un ban de aur sau o bijuterie cusută pe un batic alb sau roşu împăturit în patru. Numărul persoanelor care vin din partea flăcaului trebuie să fie fără soţ. Se bea ţuică cu braţele încrucişate după care tatăl băiatului îi dă tatălui fetei semnul cu care se pecetluieşte voinţa tinerilor de a fi împreună şi din acel moment sunt cuscri şi fac parte din familia lărgită a celor doi tineri. Urmează petrecerea.La toate aceste evenimente se cântă anumite cântece specifice.

După logodnă se obişnuieşte ca la ambele familii rudele şi apropiaţii să meargă acasă să-i felicite „pi urari”. Cu ocazia sărbătorilor religioase dinaintea datei nunţii, rudele apropiate ale băiatului obişnuiesc să meargă în vizită la ,,isusita,, pentru a se cunoaşte. Cu această ocazie logodnica primeşte cadouri şi multe dulciuri în semn de bucurie.

La nuntă ambele familii îşi pregătesc evenimentul. La fată acasă se aranjează zestrea şi vineri seara rudele sunt aşteptate . Soacra , cu o duminică înainte de nuntă, invită “suratele” domnişoarele de onoare la nuntă cu un măr roşu în care a înfipt o monedă. Suratele sunt rude apropiate ale miresei şi sunt în număr impar. Sâmbătă seara la casa mirelui se desfăşoară obiceiurile. Suratele “aprnidu aluatlu” timp în care se cântă şi după care toţi participanţii aruncă un ban în vasul cu făină. Banii se împart între surate. Urmează ca furtaţii, sau cavalerii de onoare, să bărbierească mirele. În acest timp se cântă după care în prosop se pun bani de la participanţii la eveniment. Soacra mare are pregătită pânza albă frumos împodobită şi un băţ cu semnul crucii în vârf. Naşul mare coase hlambura după care pune trei mere în vârful ei. Din acel moment naşul conduce nunta. Se cântă anumite cântece specifice. Naşul este adus la casa mirelui cu alai condus de mire, de cavalerii de onoare şi muzică. Urmează masa şi petrecerea.

Duminică dimineaţa se pregăteşte alaiul ce merge acasă la mireasă pentru a fi adusă la casa mirelui. Se aduce naşul cu alai şi muzică şi se porneşte spre casa miresei. Cuscrii , ajunşi la mireasă sunt întâmpinaţi de mireasă şi unul câte unul sunt poftiţi în casă şi ea sărută mâna persoanelor în varstă şi primeşte un ban. Mirele şi cavalerii de onoare sunt aşezaţi separat, la o masă aproape de intrare. La acea masă sunt aşezate un colac cu o bucată de carne crudă „pâltare”, orez dulce cu stafide, multe dulciuri şi „plâţinta yrambolui”, o plăcintă făcută special pentru mire. Mirelui şi cavalerilor de onoare soacra mare le pune câte o lingură de metal la piept lângă floare. În tot acest timp la masa unde stau socrii şi naşii se cântă.

După aceea, soacra mică aşează la masa lor o sticlă de tărie frumos împodobită cu flori şi funde lângă o altă sticlă de tărie la fel de frumos împodobită adusă de soacra mare. Din ele se toarnă în două ceşti noi, se face schimb de băutură şi se bea din aceste ceşti de către cei doi socri cu braţele încrucişate. Înainte, fiecare se orientează spre răsărit şi face semnul crucii. După aceea socrul mare scoate „arâvoana” care este tot un ban sau o bijuterie din metale preţioase cusute pe un batic împăturit în patru. Acesta este primit de tatăl fetei, se atinge uşor de bărbie şi de frunte, acelaşi gest este făcut de încă câteva persoane după care soacra mică îl preia şi de obicei îl pune miresei la gât. După servirea mesei, mireasa este adusă aşezată lângă mire şi se porneşte hora.

Dar naşul poate avea o surpriză. Se obişnuieşte ca un copil dintre rudele miresei să fure hlambura şi să o ascundă. Nunta fără hlambură nu se poate, de aceea naşul o cere plătind în schimbul ei o sumăde bani negociată . Cuscrii au venit pregătiţi să ia şi zestrea. Socrul mare trebuie să-l plătească pe un băieţel care, în mod simbolic se opune. Se face o horă mare şi mireasa joacă în frunte urmată de familie şi rudele apropiate. După aceea intră în scenă naşul şi cuscrii împreună cu rudele miresei şi hora mai continuă câteva ture.

După aceea mireasa este dusă în casă şi pe o anflucată albă stă în picioare la fel şi mirele care este însoţit tot timpul de doi cavaleri de onoare. Are loc „hirtusearea”, este un moment emoţionant pentru familia miresei, pe rând părinţii şi rudele apropiate îşi iau rămas bun de la mireasă şi o încredinţează mirelui. Soacra mare şi mătuşile fac cadouri ginerelui, de obicei un prosop. Se cântă cântece de rămas bun. Când iese din casa părintească mireasa îşi face crucea de trei ori cu faţa către răsărit, este însoţită de două persoane tinere, fraţi, veri şi soacra le aşează pe umeri celor doi un cadou. Cu piciorul drept mireasa păşeşte afară din casă. Mireasa este dusă lângă mire, care este pregătit de plecare.

Soacra mică are grijă să verse apă înaintea miresei şi după, pe drumul ce-l străbate până la ieşirea din curtea părintească. Acesta constituie un ritual de purificare a noului drum pe care păşeşte mireasa în viaţă alături de mire. Se obişnuieşte ca un grup de tineri să ţină calea mirelui. El plăteşte şi pot pleca la biserică pentru cununia religioasă. Mireasa este dusă la casa mirelui şi este aşteptată cu multă dragoste. Se aşterne peste prag o ţesătură de lână albă. La intrare primii care ajung la casa mirelui iau din colacul pregătit dinainte, peste care este un caer de lână albă din care rupe câte puţin şi se pune la ureche.

Primul lucru pe care îl face mireasa, când intră în curtea mirelui este de a săruta un băieţel. După aceea aruncă peste cap,un măr roşu în care este înfipt un ban, cine-l prinde îl taie felii şi îl împarte celor din jur. În pragul casei stă soacra mare care este pregătită să primească mirii. Ea trebuie să aibă pe cap ceva alb, are pregătită puţină untură, două pâini, o cană cu apă şi un prosop mare alb. Mireasa după ce face semnul crucii de trei ori, face şi semnul crucii cu untură pe tocul uşii. Cele două pâini i le pune soacra la fiecare subţioară, îi dă cana de apă în mână dreaptă şi îi cupride pe cei doi miri cu prosopul şi-i trage în acelaşi timp pe amândoi peste prag , păşind cu dreptul. În casa mirelui mireasa este însoţită tot timpul de o mătuşă care are cu ea dulciuri. Acestea mireasa le oferă mătuşilor mirelui. Petrecerea ce urmează este începută de naş şi toţi participanţii cântă şi dansează până în zori.

Luni dimineaţa mireasa le toarnă celor din casă apă să se spele pe faţă. Se pregătesc pentru vizita naşilor şi a buygeadzilor (rudele miresei). Naşul şi cavalerii de onoare aduc dulciuri şi se servesc celor prezenţi. Se pune masa şi se petrece. Spre seară se duce mireasa la râu. Are loc un ritual de purificare de această dată facut de cei doi tineri căsătoriţi. Mirele umple o cană de apă dintr-o găleată şi o dă miresei şi ea o varsă. Se procedează aşa de trei ori, după aceea mireasa umple cana tot de trei ori şi o dă mirelui pentru a o vărsa. În jurul lor sunt cei apropiaţi şi unii încearcă să-l stropească pe mire cu apă din găleată.

Nunta se termină după ce naşul descoase hlambura, pânza o predă soacrei mari iar cele trei mere de pe hlambură sunt tăiate şi împărţite celor prezenţi. Din coada hlamburei se taie din partea inferioară două bucăţi mici de către mire. Cu cea rămasă el simulează că o loveşte pe mireasă,astfel încearcă să-i fie recunoscută autoritatea. Bucata rămasă se păstrează în casă. Pe vremuri se folosea ca furcă de tors lâna. Nunta se termină cu o bucurie şi o împlinire deosebită, tinerii căsătoriţi pornesc împreună în viaţă pe acelaşi drum.

Naşterea

Naşterea unui copil este o mare bucurie. Acest eveniment este sărbătorit conform tradiţiilor creştine. Se pune masa a treia seară “ţina ali Stâmârii”. Apoi după două săptămâni se pune o masă ziua “la culacu” la care participă numai femei. În perioada de lăuzie femeia nu trebuie să plece de acasă. Primul drum îl face la biserică după 40 de zile. De la biserică trebuie să meargă cu copilul la trei case din neamurile ei şi la una se va lua prânzul, după care merge acasă. Botezul este momentul creştinării noului născut.

Port tradițional

Portul constituie şi un semn de identitate etnică, contribuind deci la existenţa unui limbaj al formelor, decorului şi gusturilor, limbaj necesar într-un conglomerat etnic cum era complexa lume a Balcanilor. Îmbinare perfectă între rafinament, eleganţă, sobrietate şi spirit practic, acesta este portul armânesc. Costumul se înscrie în categoria fenomenelor plastice “majore” el este perceput şi se defineşte în aceiaşi termeni ca şi acestea – adică apreciind forma şi culoarea , deci cu instrumentele şi vocabularul istoriei artei. Prelucrarea lânii se făcea în familie iar îmbrăcămintea se confecţiona din ţesături de către croitori (araftsa). Pentru zilele de sărbătoare şi pentru sezonul cald femeile işi comandau îmbrăcămintea din materiale de catifea, mătase. Calitatea materialelor întrebuinţe au efect decisiv asupra ansamblului. Mult timp comerţul între Europa Centrală şi Istambul sau Egipt (Misirie) se făcea prin Balcani şi în mare parte de aromâni. Fiind un domeniu prosper îşi permiteau să folosească pentru îmbrăcăminte cele mai bune materiale ale epocii. Croitorii erau programaţi din timp şi lucrau manual la domiciliul proprietarului mai multe săptămâni pentru întreaga familie.

Portul constă în suprapunerea unei întregi serii de piese, de lungimi diferite, peste cămaşa albă lungă până la genunchi sau până aproape de gleznă. Este un principiu compoziţional numit de Eva Nienhaldt, o bună cunoscătoare a problemelor de costum, “principiul suprapunerilor”. Amintita caracteristică a costumului balcanic, se dovedeşte definitorie în cazul costumului armânesc fiind unul din criteriile frumosului în arta populară armânească.Expresivitatea pe care o determină acest mod de construcţie a costumului armânesc se dezvăluie abia în timpul purtării, folosirii costumului.

Privit ca fenomen artistic, costumul trebuie deci considerat atât în ansamblu, cât şi în elementele sale constitutive.Costumul armânesc, atât în varianta lui masculină cât şi în cea feminină,se compune din piese numeroase şi diferite, destinate să acopere, fiecare dintre ele, anumite porţiuni ale corpului omenesc. Îmbinarea fără greş, într-un ansamblu coerent articulat, a unor piese totuşi eterogene prin material, culoare, croi, decor, dovedeşte o siguranţă a simţului plastic. Costumul bărbătesc al aromânilor era în întegime alb. Dincolo de faptul că un costum al unei populaţii de păstori, confecţionat din lână, era firesc să păstreze culoarea naturală a materiei prime, preferinţa pentru alb s-ar datora şi conotaţiilor sale etice, simbolisticii sale,pe care folclorul şi obiceiurile armânilor o relevă şi anume aceea a prosperităţii şi a purităţii. Costumul femeii format din trei sau patru veşminte lungi, se suprapun în trepte. Pe cap purtau o căciulă.

Structura costumului bărbătesc, delimitează două volume puternice.Croiul tipic al cămăşii bărbăteşti cu neobişnuita amploare atât a mânecilor, cât şi a părţii de la brâu în jos.Se suprapune cânduşa croită în clini.Sarica bătrânească, strânsă la mijloc este foarte largă jos. Datorită unui croi de excepţie, partea de la brâu în jos, aşternută în plan, formează un cerc perfect ,în timp ce partea de sus capătă aspect impozant datorită mânecilor lungi, despicate.

Portul este decorat prin aplicarea găitanelor, procedură care în ciuda simplităţii, permie realizarea unor motive foarte complicate.Podoabele completează costumul tradiţional. Acestea sunt confecţionate din argint. Elementul de costum pe care se aplică cu precădere podoabe este în primul rând căciula ,care comportă o cantitate mare de bijuterii, dispuse potrivit unei scheme fixe. Portul are particularităţi zonale, aceste particularităţi constau în model, culoare, ornamente. Rochiile pentru logodnă sau nuntă presupun un anume model şi culoare.

Elemente de port tradiţional

La costumul tradiţional al femeilor, cămaşa albă din bumbac, este vizibilă decât în partea de jos, mai precis ornamentele din dantelă. Peste aceasta se îmbracă plisirna sau cumaşlu, un sarafan cu multe pliuri la spate sau în clini închis cu nasturi la bust şi petrecut la poale peste care se pune poala (şorţul). Mintanul se îmbracă peste plisirnă. Pe cap purtau o căciulă. Aceasta era făcută din ţesătură de lână iar în creştet avea un cerc din metal, de obicei de argint antic, de care erau prinse monezi tot din argint. Pe frunte căciula este bogat ornată.

Ciorapii împletiţi din lână îmbracă picioarele până la genunchi, cei pentru fiecare zi erau simpli sau puţin ornaţi, dar cei de sărbătoare erau ornaţi cu deosebită măiestrie, o îmbinare perfectă a culorilor şi materialelor; pe lângă firul de lână se foloseau fire de „hârsafi”. Accesoriile femeilor sunt batista albă ornată, briceagul, centuri din mărgele sau argint, brăţări şi mărgele.

La bărbaţi, peste cămaşa albă, ce de la brâu în jos are foarte multe pliuri, se pune fustanela, amândouă lungi până la genunchi. Cânduşa se îmbracă peste. Căciulile bărbaţilor erau negre şi nu prea mari, din piele de miel. Accesoriile nelipsite la bărbaţi sunt briceagul (custura), batista albă, brâul, cârlibana.

Societatea Culturală Aromână a primit prin donaţii de la aromâni costume şi obiecte tradiţionale.